când încolo când încoace
 neastâmpăratul vânt
 întărâtă
 îndârjitele brațe de paltim
 luna
tot nu cade

 la a patra strajă
 pășind pe al frunzelor covor
 ursitoarele
 ademenesc cu un cântec de leagan
 rătăcitorii


 un bucium
 jeluiește  a vieții trecere
 totu-i predispus stricăciunii
amaraciunii
a instrainarii

 lângă troiță
 un strain se roagă
multe toamne au trecut
decând

 ademenit de-o pâine mai bună
a lasat in urma satul
  dorul-l
arde  nu-i dă pace