/ sfârșit de octombrie
 numai dovlecii mai zâmbesc 
 prin vitrine
 crușeveanu-piesă pierdută dintr-un puzzle
 însoțit de-un bucătar
 trece grăbit
 

 aproape de capătul străzii 

 lumini se scufundă-n  

 melodioase romanțe 

 și trenul spre fericire 

 întârzie 

duse de vânt încrâncenările 

 se pierd în nimic 

 vânzătorii e suflete 

 o libelulă se zbate 

 între turionii 

 roții de apă 

  

  

 în așteptarea 

 unor zile mai bune 

 ciugulim ce găsim 

 bețivul din șanț 

 încă doarme 

martori desculți 

 ai tăcerilor 

 prin sandalele  

 prinse de crengi 

 lumina-i filtrată 

călători pe inițiatice drumuri 

 hârșâitul vibratiei 

 deschide-n inimi flamande

 florile galbene  

 de ruscuță 

 întuneric tăios
 frigul pătrunde  până la piele
 ucigându-și creatorul
 calul albastru
 intră-n galop
 în mintea noastră
 

 Omul străzii
 La adăpostul lecturii, nu se mai simte frigul.

 Alean
 Dacă ai stă lângă mine, n-aș mai simți capriciile toamnei

 neliniștea
 înșelătoarelor țărmuri
 aduce la mal
 un murmur uscat de eres-
 nimeni nu-și amintește de
 cântecul de libertate
 al oamenilor vii















Traversare
 Cu rucsacul de amintiri și cu câinele printre anotimpuri.

pe-o creangă

 luna  are pe cap o palarie veche din paie

 nimeni 

 nu-și amintește 

  de gustul gutuilor 

 în camera albă 

 mesajele decriptate-s convertite-n 

 sunete de orgă- 

 niumeni nu-și amintește 

 de maldarul de frunze uscate 

la pas cu poetul  

 alături
ca un fum de rătăcitoare dorințe

  migrări de insecte sălbatice 

 nimeni nu-și amintește 

 de albina lucrătoare 

  

 tresăriri în somn
 omu-i golit de orice intenție
 funcțională
 nimeni nu-si amintește
 să fi făcut cineva
 inventarierea

 șuieratul păsării

 se auzea dincolo de
 înaltele trecători ale vârstei
 nimeni
 nu-și aminteste
 să fi risipit vreun zbor
 deasupra catargelor

asteptarile-s amorțite
 suflul unui octombrie sec
 le ascunde-n cazemate-
 nimeni
 nu-și amintește
  de-o altă toamnă

Iluzie
 Un cal alb din hârtie deasupra suspinelor.

 Omul-păianjen
 La costum și cu spray anti-insecte, în loc de torță.

 Îmbiere
 Pe prag, poamele dulci ale poeților

 Mia Braia 
  Pe strunele viorii, mângâieri de romanță și lacrimi. 

La Felix
  Vântul de noiembrie pișcă amintirea nuferilor roz.
 
 

Tristețe
 Doar dorul de senin, nimic în mreje.

  în spatele lucrurilor
 deschisă oricărui jaf
 pofta
 pofta
 înaltă talazurile
 și suflarea lacomiei
 o izbește de stânci

 neliniști

 peste această parte a înserării 

 unde 

 printre maci 

 fulgeru-si-nfige colții
și ciocul înșelătorului astru
 devorează stelele
 
 nu știm unde mergem
 nu știm cine trage în noi
 
 cu tălpile pătate de fructele
 copacului jabuticaba
 strivim picăturile de ploaie 

 câțiva  

 pești piranha 

 devorează tăcerea- 

 iată-ne pe marginea iazului 

 unde singura potecă 

 duce spre adâncuri 

 coborâți 

 voi templieri ai luminii 

 spre templul  fulgerelor 

 și-al pitonilor albaștrii- 

 ridicând torța

 am auzit strigătul 

 mării 

  

recitînd c-un grăi nou 

 poemul  

 sub povara scrisului 

 câteva flori aduse 

 de cântecul clopotului 

 de la chindie 

  

săgețile luminii 

 într-o aurie cunună  

 tăcere

 în sufletul celui  

 rănit de atâta culoare 

  

  

cu încălțări din galbene flori 

 pășim  

 pe  agitatele mișcătoarele cărări 

 descântec la răscrucea gândului 

 acolo unde străinul îngenunchează 

lacrimile de pe obraji nu amagesc singurătatea-
 în  capcana informației
 copilul
 își privește chipul deformat



gând 
 rezemat de zid- 
 izvor al laptelui cald 
 printre efemere
 suspine 

confuzii la toate nivelurile-
 nediferențierea sexuală
translatează majoritatea
 în alt sistem de coordonate




din gunoi 
 lujerii unui vis 
 surprind clipa cu
  ofrandă 
  din  flori

atrași de parfumul 
  elixirului tineretii- 
 scurt răgaz 
 pentru a citi  
 un poem 
si clipa-n
veșmânt de aripi
tine isonul
curatelor ganduri- spre a face mai vie
flacăra

ducând pe umăr 
 povara golfurilor asaltate 
 de parfumul de liliac- 
 printre umbre 
 mai vie prezența 

 omul din capul mesei
 se ascunde după deget
 lucrează spre binele dușmanilor țării lui
pe stindardul vicleniei
a desenat
 grija
pentru nevoiasi

  la un simplu cutremur
din pantecele devorat de lacomie
 se dezlănțuie bestia


atingând 
 coapsele înmiresmate 
 zămislite 
 de soațe vremelnice- 
 în raniță 
 povestiri despre răpiri 

 din respirația pădurii 
 hrăniți 
 păsările sufletului- 
 înțelepți nu dojeniți 
 ziua de mâine 

adaptare
 la un un viitor impaienjenit
 de la minus la plus infinit
 bărbatul și femeia nediferențiați



cântecul muzicuței 
 nu clintește din loc 
 nestatornicia- 
 ceața 
 amplifică temerile