când încolo când încoace
 neastâmpăratul vânt
 întărâtă
 îndârjitele brațe de paltim
 luna
tot nu cade

 la a patra strajă
 pășind pe al frunzelor covor
 ursitoarele
 ademenesc cu un cântec de leagan
 rătăcitorii


 un bucium
 jeluiește  a vieții trecere
 totu-i predispus stricăciunii
amaraciunii
a instrainarii

 lângă troiță
 un strain se roagă
multe toamne au trecut
decând

 ademenit de-o pâine mai bună
a lasat in urma satul
  dorul-l
arde  nu-i dă pace

să ieși din ungherele
 disperării
 să dispari din calea neprihăniților
 în starea cea dintâi a creației
 cu frumusețea ta
 să ne dezmierzi
 leviathanule 

să ne bucurăm 

 de bogăția  

 revărsată din milă Domnului 

 peste noi 

 să nu lăsăm frigul 

 și egoismul să ne cotropească sufletul 

  

peste cetate 

 un dor necuprins 

 de  plecări 

 valuri înalță deasupra stâncilor 

 trufia 

azvârlind-o apoi în abis 

  

  

 mângâietorul 

 dangăt de clopot 

 răpește sufletul 

 în al treilea cer 

 frica își pierde conturul 

 în lumina unei calde îmbrățișări 

  

  

  

ceas singuratic 

 sorbind 

 din fluierăturile plecărilor 

 sosirilor 

 încă o taoamna 

 risipește amărăciunile 

 ca pe niște frunze 

  

 întoarcere 

 spre izvoarele tămăduitoare 

 ale cuvântului 

 sămânța unui gând bun 

 germinează 

 în inimă 

 ceva din sclipirea liniștită 

 a acestei dimineți 

 din dulceața strugurilor 

 din fluierăturile abia auzite ale greierului 

 îmi dau de veste 

 că daru-i multiplicat 

te aștept dragă prietene 

 la o cafea 

 să privim în tăcere  

 zborul cocorilor 

 al frunzelor 

 trecerea clipelor 

  

efemerul 

 amprentează cu aromele 

 împăcării 

 primele zile de toamnă- 

 albina 

 s-a pripășit pe un vers 

  

făcătorii de oameni
 după cum semaforul schimbă culorile
 așa și ei
 se silesc permanent
să perturbe
 mersul liniștit al vieții


 în închisoarea bogățiilor
 a grijilor
 cautăm disperați răsăritul
 să-ocolim criza

așteptând ce
zile mai calde  mai prietenoase
  perfidia juraților ne va topi imediat
asprimile legilor fără rădăcini și principii
  ne vor împietri instantaneu




 oamenii-plante
 oamenii-animale
 neoamenii
 își cer drepturile
 fac gălăgie

 pentru noi nu a bătut gongul
 tăceri trezesc remușcări
 liniștea dinainte de creație
 bântuie întunericul

https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/564x/2c/83/75/2c837527dc23d9ffda91fb7166a5fa87.jpg

e timpul să strângem rândurile

 cuvintelor să le dăm un nou sens:

 mulțimea A

 va fi generată de lăcomie

 comportamentrul lui Iuda

 va genera mulțimea B

 cele două mulțimi vor fi într-o relație perfectă de izomorfism

 noi 

 vom controla realitatea

 prin intermediul acestei conexiuni

 

 săturarea acoperă trădarea

plopul 

 nu deslușea încrețitele țărmuri 

 simțea în adiere 

 gustul sărat 

 al așteptărilor 

 aromă îmbrățișărilor 

 parfumul dureros al despărțirilor 

  

 tristețea ca o ceață năpădea peluza 

 într-o zi o codobatură albă 

 i-a înseninat orizontul:
i-a agățat de crengi
o pereche de ochelari.

frica de a fi vânat

 frica de a ajunge cărbune

 la tămâierea fiului

 frica născută dintr-un scenariu al răului

 travestit în bine-

 reziduurile terorii

 flambează sângele scurs din venele tăiate

uneori
frica mântuiește

 

 și când te gândești că

 numai câteva cireșe amare

 ajunse din întâmplare în scoarța copacului

 au reușit să-l doboare 

din revoluție în revoluție 

 privirea tot mai mioapă 

 mersul tot mai greoi 

 din urmă 

 fantasmele imaginației colective 

 slăbesc intensitatea discernământului 

 divorțul de realitate 

 la modă 

 pisica 

 câinele și 

 foarea-soarelui 

 sunt prinse în capcană 

 trupului uman 

privită din acest unghi 

 frunza agățată de ramura  copacului pleșuv 

 poate fi sufletul meu 

  un semn  

 unicul semn  

 că mâine 

 sau poimâine 

 la umbră 

  vor veni ceterași 

 să cânte o doină. 

  

 suflete 

 nu te lăsa amăgit 

 de trâmbița viforului 

 uneori 

"un prea devreme" 

 nu astâmpără foamea 

 "un prea târziu "

 nu transformă în nectar cucuta 

 suflete așteaptă să te coci 

#2

 li-niș-te 

 liniște 

 să auzim ce zice împăciuitorul: 

 -iubește și-apoi fă  ce vrei 

 nu pierde din ochi ținta 

 sfidând simțul comun  

 omul de tinicea 

 zornăie în urma noastră 

 cutiile goale 

 de vise 

#1

simpatici 

 din cauza obrăzniciei 

 au ocupat toate scaunele 

 au terfelit 

 libertatea 

 liniștea 

 sârguință noastră 

 și uite  așa 

 porumbelul nu s-a mai întors 

tot mai multe imagini
 depărtează sufletele-
 o strângere caldă de mână alină

înnoind vechiul
 setea de viață tot mai mare-
 răgaz la cumpăna anilor