Somerset Velvet

 

 

pe urmele lui gregorio catarino

 

poem1

 

goi-

printre ascuțișurile pietrelor,

dați pradă

mirosului aspru de mucegai și rășină,

supravegheați permanent de

asistentul propriu neuronal,

suntem parți componente ale

unui joc virtual.

când se termină jocul?

nimeni nu mai privește stelele; razele lunii sting-asemenea stropilor de ploaie, văpaia tristeții.

geamănul digital al fetiței

culege o floare

când se va rupe rețeaua?

răcoare a marilor doruri risipite pe creste; la întoarcerea paginilor, un iureș de graiuri

readuce la tăcere

strigătele naufragiaților.

când se va face lumină?

amorțită-i larma păsărilor, cineva la chitară cântă milonga... deodată

se-aprinde fitilul.

pe străzi bântuite de temeri,

numai

oameni sintetici...

când vom vedea caii troieni?

iarna parcă-i dusă departe...

nu vezi niciun strop de zăpadă; timpul- ​ca o bucată de gheață, nu mai permite gândurilor să-l străbată

în taină.

jupânii pregătesc

grandioase spectacole de lupte.

când se va sfârși războiul, va mai fi cineva liber?

un vârtej amețitor de -ntâmplări ne atrage-n adâncul pieirii. tu, omule respectabil,

să dormi fără griji! la lumina verde, să traversezi liniștit, și să-ți reclami vecinul care nu respectă regulile! când vei realiza că umanitatea se pierde?

t10

 

t9

 

t8

 

alergăm prin vagoane

cu speranța că

vom ajunge mai repede

în gară:

timpul

între o chemare și-un răspuns

măsoară doar distanțele/ la poarta cetății Ierihon Bartimeu a primit lumina

ochiul - neîntinat de întuneric, luminător al trupului,

inseninează privirile ochiul sufletului activat de energia inimii

simte pulsul

fericirii

t7

 

t6

 

t5

 

t4

 

t3

 

t2