ceas singuratic 

 sorbind 

 din fluierăturile plecărilor 

 sosirilor 

 încă o taoamna 

 risipește amărăciunile 

 ca pe niște frunze 

  

 întoarcere 

 spre izvoarele tămăduitoare 

 ale cuvântului 

 sămânța unui gând bun 

 germinează 

 în inimă 

 ceva din sclipirea liniștită 

 a acestei dimineți 

 din dulceața strugurilor 

 din fluierăturile abia auzite ale greierului 

 îmi dau de veste 

 că daru-i multiplicat 

te aștept dragă prietene 

 la o cafea 

 să privim în tăcere  

 zborul cocorilor 

 al frunzelor 

 trecerea clipelor 

  

efemerul 

 amprentează cu aromele 

 împăcării 

 primele zile de toamnă- 

 albina 

 s-a pripășit pe un vers 

  

făcătorii de oameni
 după cum semaforul schimbă culorile
 așa și ei
 se silesc permanent
să perturbe
 mersul liniștit al vieții


 în închisoarea bogățiilor
 a grijilor
 cautăm disperați răsăritul
 să-ocolim criza

așteptând ce
zile mai calde  mai prietenoase
  perfidia juraților ne va topi imediat
asprimile legilor fără rădăcini și principii
  ne vor împietri instantaneu




 oamenii-plante
 oamenii-animale
 neoamenii
 își cer drepturile
 fac gălăgie

 pentru noi nu a bătut gongul
 tăceri trezesc remușcări
 liniștea dinainte de creație
 bântuie întunericul