goi-
printre ascuțișurile pietrelor,
dați pradă
mirosului aspru de mucegai și rășină,
supravegheați permanent de
asistentul propriu neuronal,
suntem parți componente ale
unui joc virtual.
când se termină jocul?
nimeni
nu mai privește stelele;
razele lunii
sting-asemenea stropilor de ploaie,
văpaia tristeții.
geamănul digital al fetiței
culege o floare
când se va rupe rețeaua?
răcoare
a marilor doruri
risipite pe creste;
la întoarcerea paginilor,
un iureș de graiuri
readuce la tăcere
strigătele naufragiaților.
când se va face lumină?
amorțită-i
larma păsărilor,
cineva la chitară
cântă milonga...
deodată
se-aprinde fitilul.
pe străzi bântuite de temeri,
numai
oameni sintetici...
când vom vedea caii troieni?
iarna parcă-i dusă departe...
nu vezi
niciun strop de zăpadă;
timpul- ca o bucată de gheață,
nu mai permite
gândurilor să-l
străbată
în taină.
jupânii pregătesc
grandioase spectacole de lupte.
când se va sfârși războiul, va mai fi cineva liber?
un vârtej amețitor de -ntâmplări ne atrage-n adâncul pieirii. tu, omule respectabil,
să dormi fără griji!
la lumina verde,
să traversezi liniștit,
și să-ți reclami vecinul
care nu respectă regulile!
când vei realiza că umanitatea se pierde?
