întuneric tăios
 frigul pătrunde  până la piele
 ucigându-și creatorul
 calul albastru
 intră-n galop
 în mintea noastră
 

 Omul străzii
 La adăpostul lecturii, nu se mai simte frigul.

 Alean
 Dacă ai stă lângă mine, n-aș mai simți capriciile toamnei

 neliniștea
 înșelătoarelor țărmuri
 aduce la mal
 un murmur uscat de eres-
 nimeni nu-și amintește de
 cântecul de libertate
 al oamenilor vii















Traversare
 Cu rucsacul de amintiri și cu câinele printre anotimpuri.

pe-o creangă

 luna  are pe cap o palarie veche din paie

 nimeni 

 nu-și amintește 

  de gustul gutuilor 

 în camera albă 

 mesajele decriptate-s convertite-n 

 sunete de orgă- 

 niumeni nu-și amintește 

 de maldarul de frunze uscate 

la pas cu poetul  

 alături
ca un fum de rătăcitoare dorințe

  migrări de insecte sălbatice 

 nimeni nu-și amintește 

 de albina lucrătoare 

  

 tresăriri în somn
 omu-i golit de orice intenție
 funcțională
 nimeni nu-si amintește
 să fi făcut cineva
 inventarierea

 șuieratul păsării

 se auzea dincolo de
 înaltele trecători ale vârstei
 nimeni
 nu-și aminteste
 să fi risipit vreun zbor
 deasupra catargelor

asteptarile-s amorțite
 suflul unui octombrie sec
 le ascunde-n cazemate-
 nimeni
 nu-și amintește
  de-o altă toamnă

Iluzie
 Un cal alb din hârtie deasupra suspinelor.

 Omul-păianjen
 La costum și cu spray anti-insecte, în loc de torță.

 Îmbiere
 Pe prag, poamele dulci ale poeților