ca și cum

așa cum  roțile căruțelor cu coviltir

 răvășesc 

 muțenia ulitelor

 șoapte de stele

 coboară-n murmur de orgă

 să vindece de insomnii

 noaptea

 ca și cum

 atingerea unei dorințe

 ar aduce la picioarele tale

pasărea colibrii

 ca și cum

 nechezatul vântului

 ar ademeni hergheliile de  inorogi

 în vadul de lună

*

așa cum focul

 s-nteţeşte când e atins de-o adiere

 răsucind cu îndârjire uscatele crengi

 doruri neatinse de vise

 din tainice iatace

 celebreaza sub lumina policandrelor

 iubirea

 ca și cum 

 poposind pe tărâmul  impetuoșilor rapsozi

poetul ne întâmpină cu pâinea și sarea

 cuvântului  dospind de har

 ca și cum

 fiecare rădăcină răsucită

 pe răcoarea unui zbor

 se termină într-un strigăt de greier

moriștile de vânt

 și așa în copac se deschideau 

 moriștile de vânt colorate frumos 

 numai zâmbete 

 în timp ce în spital 

 iarna tocmai vântura cearceafurile 

  

luna albastră

luna albastră și aripi 

 dintr-o alchimie sonoră 

 traversează conversația 

   centrele de greutate-s cusute 

 cu acul de puncție  

  

  

pastilele roz

gust de metal coclit 

 și-un sunet prelung de tubă 

 înfășoară branula. 

 mâine,pastilele roz vor distruge coliviile 

 păsărilor cântătoare.

  

  

în gară

prin fiecare 

 fereastră cu rozetă 

 cântecele strelelor se suprapun 

 în urmă, durerile nașterii,renașterii 

 în gară,  suflul proaspăt al speranței. 

  

 

rețeta 1

ca nu cumva 

 singurătatea înveninată 

 de orgoliu 

 să tăie dulceața unei întâlniri 

 bine ar fi 

 ca-n fiecare dimineață 

 la fel ca moș Ion Cătărău din Butuceni 

 bucuroși că am scăpat de sub gloanțele egoismului 

 să împărțim copiilor 

 covrigi 

aroma muzicii

 în suflul înțepător al apusului

 aromă dulceții de ardei iute

 învăluie privirile- 

 toccata și fugă 

  

  

 tăcerea 

 captivă-ntre corzi 

 se dezlănțuie-n declarații- 

 suită pentru violoncel 

  

 masca fericirii 

 pierdută printre florile galbene  

 de asprișoară- 

 concert pentru oboi și vioară 

  

 arși ghimpii reproșurilor 

 picături dintr-un sirop de arțar  

 pe obraji- 

 seară  de iulie însuflețită  de o sonată pentru flaut 

  

martori

 o sapcă roșie 

 și-un tricou 

 martorii 

  unei dimineți 

 născută din iubire 

  

 din sânul peșterilor 

 ceață  ca o putere 

 se desăvârșește în slăbiciune 

 un vultur întoarce privirile hipnotice 

 în lacuri vulcanice

pași

 pași 

 spre dumbrăvi de duioase cântece 

 numai 

 să nu se pornească ploaia 

 să-ti stingă jăraticul 

 din priviri 

 

ochi

ochi în văzduh 

 ochi în ziduri 

 numai 

 ochiul inimii măsoară 

 bogăția în bani și  în virtute 

  

  

 lingușeli 

  înmoaie asprimile sufletului 

 stăpânul si robul împietriți 

 nici focul lui Proclus 

 nu va aduce omul  întru cunoștință  de sine 

 
 

căderea între tâlhari

 căderea între tâlhari 

 pofta și iuțimea atenuează 

 prin fluierăturile minții 

 ziditorii de temnițe 

 înalță steaguri 

într-o parte

într-o parte supus păcatului 

 în alta slavei de oameni 

 pedalând 

 prin  contorsiunile vieții 

 umbra lui Petru vindecă de clătinare gândul 

nimic din invidie

 nimic din invidie 

 cuvintele lui Abimelec 

 duse de valuri în larg 

 la mal 

 copii și lebede se îndulcesc din pacea unei zile de iunie 

  

nicio tresărire

nicio tresărire 

 gândul departe de fețele schimbătoare 

  ale răutății 

 între om și fiară  

 zidul rațiunii oglindit în apele limpezi ale bunătății